Pronunțarea corectă a numelui capitalei Moldovei istorice s-a transformat într-o “conflagrație”, purtat atât la nivel popular, cât și la nivel academic, între moldoveni și sudul României.
Normele academice în vigoare, dar și scrierea folosită în sudul țării favorizează, pentru articularea hotărâtă, varianta “Iașiul”.
Însă, contrar regulilor lingvistice, majoritatea moldovenilor refuză folosirea acestei forme, deoarece nu “sună normal”.
Lingvistul Stelian Dumistrăcel, profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi şi şef al Departamentului de Dialectologie din cadrul Institutului de Filologie Română „A. Philippide”, filiala Iaşi privilegia varianta “Iașul”, iar pentru a explica de ce, a citat principiul unui mare lingvist român, Eugen Coșeriu: “În lingvistică, vorbitorul este măsura tuturor lucrurilor. Lingvistul nu trebuie să uite niciodată că limbajul funcţionează prin şi pentru vorbitori, nu prin şi pentru lingvişti”.
Domnul profesor Dumistrăcel mai spunea: Din cauză că localnicii (ca toți moldovenii) nu pronunță „înmuiată” (nici) consoana ș, forma curentă în vorbire este Iaș (deși se scrie Iași). Pornind de la pronunție, în scriere, forma articulată a devenit Iașul, ca în numele revistei „Iașul literar(…) Când, recent, pe afișe diverse apare „Iașiul (… ospitalier”, să zicem), lumea culturală din capitala Moldovei protestează, ca la o anomalie!”
De asemenea, lingvistul constata că în forma sa de genitiv, numele orașului nu ar fi pronunțat niciodată de un “moldovean autentic ”Iașiul”, ci “Iașul”.”
Iar pentru forma sa în vocativ “este de ajuns să ne amintim versurile din imnul echipei locale de fotbal: „Iașule, Iașule, mândră cetate!”. Cum v-ar suna, aici, „Iașiule”? Ar da impresia că cineva ar vrea, pur și simplu, să ne ridiculizeze, să ne atragă atenția asupra unui defect de pronunție…”, afirma cercetătorul român.
Contraexemplu: Huşii, nu Huşul
Explicația cea mai bună pentru a vedea cum uzul a ajuns să facă norma în cazul articulării numelui propriu Iaşi, Stelian Dumistrăcel vine cu un exemplu concludent, toponimul Huşi, aproape identic din punct de vedere etimologic cu cel al cazului în discuţie: “Deşi este vorba de pronunţarea moldovenească a aceluiaşi sunet, nimeni n-ar scrie Huşul (genitiv Huşului), ci doar Huşii, (episcopia) Huşilor. Dar nimeni nu ne mai poate… întoarce de la „Iaşul nostru drag” (impusă de uz). Forma „Iaşii noştri dragi” ne dă doar impresia unui plural cumva suspect!”.
”Așadar, deoarece persoanele (și chiar nici personalitățile!) nu pot schimba cursul vorbirii, ca lingvist, credem că în scris este bine să se țină seama, și în cazul numelui orașului Iași, al Iașului, de formele impuse de uz.”
Gabriela Haja, cercetătoare la Institutul de Filologie Română Alexandru Philippide din Iași, este unul dintre autorii Dicționarului Tezaur al Limbii Române și și-a dedicat 28 de ani de carieră pentru studierea cuvintelor care încep cu patru litere din alfabet. Dumneaei ne spune de ce ieșenii preferă forma cuvântului fără i:”E o chestiune de preferință fonetică și inmuierea aceasta a lui “ș” în “și” este specifică ariei sudice a țării, celor din partea nordică nu le sună normal, firesc “Iașiul”, e străin, nu e limbajul, fonetica proprie și atunci optează pentru rostirea dură, ”Iașul””. Cercetătoarea a spus astfel în interviul pentru Ziarul de Iași.
O părere similară în cazul pronunţiei numelui oraşului Iaşi a enunţat şi regretatul lingvist George Pruteanu
“Din punctul de vedere istoric (etimologic), /Iaşi/ e un plural (numele deformat al unei străvechi populaţii sarmatice, /iazygii/). Dar, ca şi în alte cîteva cazuri (/Bucureşti / Bucureştii / Bucureştiul , Galaţi / Galaţii / Galaţiul/), bunul-simţ comun acceptă greu ideea de plural, care dă impresia c-ar fi mai multe localităţi într-una. De aceea, deşi persistă şi formele articulate de plural, gramaticienii recomandă singularul. În privinţa formei /Iaşul/, e o chestiune de fonetică la mijloc. Lipsa unui semn pentru “i scurt”* (s-a pledat pentru el!) ar fi dus la o pronunţie greşită a cuvîntului /Iaş/**/iul/, la fel ca /saş_i_ul/ sau /scat_i_ul/. De aceea s-a eliminat i-ul, iar această formă are şi o bună tradiţie în urmă: publicaţii cu lungă existenţă au purtat titlurile: /Flacăra Iaşului, Iaşul literar/”, a scris George Pruteanu într-un articol publicat pe blogul personal în februarie 2008.
Ajuns la finalul acestui articol, poți să alegi una dintre “ taberele” lingvistice. Fie cea care respectă normele lingvistice, fie cea care folosește forma uzului comun, care o găsești peste tot în regiunea estică a României.
