
Se caută ofertanți pentru licitația de restaurarea conacului Roset-Catargiu din Răducăneni
Institutul Național al Patrimoniului (INP) a lansat procedura de achiziție publică pentru lucrările de restaurare a Casei Roset-Catargiu din comuna Răducăneni, județul Iași. Imobilul, clasat ca monument istoric, este inclus în Programul Național de Restaurare derulat de Ministerul Culturii.
Licitația vizează lucrări ample de consolidare, restaurare și punere în valoare a clădirii, aflată într-o stare avansată de degradare. Conform documentației tehnice, clădirea prezintă probleme structurale severe, fiind necesare intervenții urgente pentru a-i asigura stabilitatea. În ultimii ani, au fost realizate doar lucrări de primă urgență: s-au desfăcut tencuieli și pardoseli, a fost sprijinită fațada cu eșafodaj din lemn, iar tâmplăria deteriorată a fost demontată.
Versantul pe care este amplasat conacul este instabil, fiind afectat de alunecări de teren încă din anii ’70. O expertiză tehnică realizată în anul 2008 a confirmat deplasări ale fundației și avarii structurale cauzate de aceste mișcări ale solului.
În ciuda lansării licitației, contractul de execuție nu va putea fi semnat decât dacă Ministerul Culturii va aloca fondurile necesare în următoarele șase luni. În acest sens, a fost introdusă o clauză suspensivă în documentația de atribuire, care condiționează derularea lucrărilor de aprobarea creditelor bugetare.
Primăria Răducăneni își propune ca, după restaurare, Casa Roset-Catargiu să devină un spațiu dedicat activităților educaționale și culturale pentru tineri. În clădire ar urma să funcționeze Clubul Copiilor – un centru pentru ateliere, cursuri și manifestări culturale, menit să redea comunității un simbol identitar pierdut în timp.