Români fiind cu toții îl cunoaștem pe Mihai Eminescu, celebrul prozator, poet și jurnalist al secolului XIX, dar câți dintre noi pot să afirme că au auzit sau chiar și văzut faimosul Tei al lui Eminescu? Ieșenii cu siguranță se pot mândri din acest punct de vedere și nu numai.
CITEȘTE ȘI: 64 de Obiective Turistice din Iași și de prin împrejurimi
Arborele este situat în Grădina Copou din Iași cu o vârstă nemaipomenită ce depășește 450 de ani. Acest tei argintiu reprezintă un adevărat simbol pentru ,,orașul teilor”, făcând parte din cei mai vechi arbori-monument ai țării.
În prezent acest ,,Patriarh al Copoului” este vizitat anual de turiști curioși și chiar și de localnicii care au păstrat în mintea și inima lor un loc special pentru teiul celebru în fața căruia sculptorul Ion Mateescu și-a pus amprenta printr-un bust de bronz cu chipul poetului. Nu foarte departe de acestea, se află Muzeul Mihai Eminescu care a fost inaugurat pe 15 iunie 1989, la centenarul morții poetului, muzeu destinat educării vizitatorilor cu privire la viața și opera marelui poet.
Istoricul denumirii
Profesorul Mandache Leocov este cel care istorisește cum a căpătat acest arbore denumirea de Teiul lui Eminescu, denumire dată de cei care îl îndrăgeau pe faimosul poet care pe perioada petrecută în Iași, se adăpostea la umbra arborelui și unde ,, îl întâlneau frecvent pe marele nostru poet, fie alături de Veronica Micle, fie alături de bunul său prieten, Ion Creangă.”.
Admirația oamenilor a fost una imensă căci și după plecarea lui Eminescu la București au continuat să păzească acest uimitor tei: ,, Apoi, în timpul celui de-al II-lea Război Mondial, în parc a existat un lagăr pentru soldații români. Nu de puține ori mulți s-au apropiat cu securile de el pentru a face rost de lemn de foc, dar s-au găsit și oameni care l-au apărat de furia celor care aveau nevoie de căldură”.
În februarie 2013, primăria orașului condusă de Gheorghe Nichita a luat decizia de a tăia din centrul orașului toți teii, riscând astfel la pierderea titlui de ,,orașul teilor”. Însă valoarea și importanța pentru societatea ieșeană a condus la protestarea și învingerea acestei decizii îngrozitoare.
Nu doar aici a petrecut Mihai Eminescu o parte din cariera lui legendară. Inspirat de mentorul său Aron Pumnul, în primăvara lui 1866, Eminescu parcurge drumul care lega Bucovina de Blaj, unde a și locuit pe o perioadă de două luni. Călătoria sa a continuat până la Târgu Mureș unde a cunoscut doi seminariști, Ion Cotta și Teodor Cojocariu, cu care s-a întors în Blaj, locul unde au făcut un popas la umbra unui tei și de unde a luat naștere Teiul lui Eminescu din Blaj.
Evoluția copacului în timp
În jurul anilor 1833 și pe timpul domnitorului Mihail Sturza, s-au început lucrările ce aveau să clădească acest minunat parc care adăpostește o vegetație arboricală vastă și care în prezent deține busturile a numeroaselor personalități care au jucat un rol deosebit în dezvoltarea culturii municipiului Iași.
Deși puține lucruri sunt menite să reziste o veșnicie, acest arbore nu face parte dintre ele. Pentru a menține în viață acest obiectiv turistic și împreună cu el memoria poetului, s-au încercat trei tratamente majore de-a lungul anilor. O furtună cu grindină și ploi dezastruoasă s-a declanșat pe data de 4 august 1950 care a dus la distrugerea coronamentului principal al teiului, punându-l în pericol de moarte. Trei ani mai târziu, Primăria Iași împreună cu specialiști de la Grădina Botanică decid să segmenteze cu brațe lungi ramurile de schelet, să curețe trunchiul, să-l lege cu cercuri metalice și să-l dezinfecteze cu soluție de piatră vânătă și de formalină.
Încercările la salvare au durat puțin timp deoarece în 1990, pe atunci director al Grădinii Botanice din Iași, Mandache Leocov constată distrugerea continuă și decide să încerce să-l salveze. „Prin 1990 am avut curajul să încercăm salvarea teiului. S-au scos centurile de siguranță care îl strangulau, a fost spartă cu dalta plomba de ciment, grea de peste 200 de kilograme, și minunea minunilor ni s-a deschis în fața ochilor. Trunchiul copacului, așa cum îl vedeți, era gol ca un butoi. O carapace moartă. în schimb, de sus, din crengi, pe lângă plomba de ciment, coborau rădăcini adventive. Se poate întâmpla uneori ca o crenguță introdusă în sol să dea rădăcini adventive. Dar așa ceva n-a văzut nimeni, niciodată. De la o înălțime de peste doi metri, ramurile și-au creat propriile rădăcini care au trecut prin trupul îmbătrânit și le-au înlocuit pe cele vechi. Nici măcar în literatura de specialitate nu se găsește un asemenea exemplu. Eu am să las în scris că atunci când acest arbore va muri definitiv, să i se facă o cupolă de sticlă pentru a rămâne o mărturie peste veacuri”.
Al treilea și ultimul tratament la care a fost supus arborele a avut loc în 2014, sub îndrumarea Asociației Dendro-Ornamentale ,,Anastasie Fătu” Iași care a constatat în aplicarea unui dublu tratament cu zeamă bordeleză și insecticid Proteus în încercarea de a combate ciuperca care dă boala cea mai periculoasă a speciei numită ,,cancerul teiului”, la care a fost supus.
Iată că în ciuda acestor încercări ale naturii de a doborî mărețul tei, „dragostea a învins chiar și în lumea tăcută a arborilor”.
